Trilogia schimbării la piele. Vol. 2 | fragment

Pe când ajung, încep lucrul, că nu mă duc în fiecare, rar mă duc la redacție, pe când ajung, dacă nu m-am rupt cu o seară înainte și n-am dormit până târziu, pe când ajung să lucrez pentru job sunt deja așa de obosit.

Băi, și maică-ta tot postează despre... cu tine... și te-aș auzi, cum zici, mă... și numele meu, așa ești tu... știai să spui lucruri faine despre oameni fără să fii stânjenitor.

Am fost la un vernisaj. Oamenii ăștia, cei care țin galeria, nici nu știu cum să le spun... azi, le-am spus cumva, dar e... mai e atât de mult ce tot nu apuc și nici nu știu dacă pot să le spun așa cum ai fi putut spune tu... așa direct și lejer și duios și, da, bă, da, frumos... știai să vorbești simplu și frumos, chiar dacă scriai alambicat și ofuscat. Mai beau un vin. Le-am zis că nu o să-mi mai iau bere la Office, că-mi iau un pahar de vin dacă am început cu vin la vernisaj, dar tot o bere am ras, m-am pișat și m-am cărat, nu prea era lume, oricum nu stăteam că mâine mă văd cu Delia și vreau să mă văd cu ea. M-am pișat și-am plecat după ce am ras berea, am zis că lasă, trec pe la Darina și-mi iau două beri. Am intrat și mi-am luat după ce am tergiversat-o pe lângă rafturi, tot mi-am luat o sticlă de fetească regală de la Jidvei de la voi de-acolo de pe Târnavă. Mai știi când m-ai dus acolo în spate la nu mai știu ce și mi-ai arătat dealul ăla de dincolo de râu, dealul ăla cu gâlme ca niște țâțe.

Și Kata zice că știe că are țâțe mișto.

Băi... și... trebe să mă apuc să țin iară blog că tâmpesc altfel. Nu mai știu dacă am apucat să-ți spun, dar m-a luat iară stahanovismul și-i chiar mai grav decât data trecută, dățile trecute, dracu mai știe.

Hai că le luăm pe rând. Că prima dată, când eram cu Iulia și nu mă mutasem deja, era gravisim... era. După aia, eram determinat, eram al dracu de determinat, numa că exact la ce mă motivase înainte renunțasem. Apoi, pe când stăteam amândoi în rezervație, tot așa... determinare mare... și tot așa ca în Cluj... că bine, că știm că fac ce fac și orice fac tot fac cumva să mă simt bine și să-mi placă măgăria, dar acum... Acum, să-mi bag, în pana mea, iubesc, bă, iubesc fiecare minut din căcatul meu de existență și asta e prea mult pentru mine. și nu sunt fericit. și iubesc tot ce fac, tot ce fac, chiar dacă asta nu recunosc, iubesc și că lucrez la ziar chiar dacă mă enervează și nu sunt fericit. Sunt frustrat și cu cât iubesc mai mult fiecare minut din zilele mele cu atât sunt mai frustrat și mai frustrat.

Să mă cac. și iubesc ce fac și nu pot să mă opresc.

Mă alint. Pot. Numai că nu-i, nu-i cazul acum, nu-i cazul... care oprit. Nu-i cazul nici măcar să alterez tempo-ul... trebuie să țin, trebuie să mențin ritmul ăsta infernal și-mi place și îl iubesc și ritmul ăsta e singurul dintre tot ce se întâmplă în secundele din minutele pe care le iubesc, pe fiecare fără să fiu fericit, ritmul ăsta e singurul care nu mă frustrează, ador ritmul ăsta, e în carnea și-n oasele mele și sunt așa de chill cu el și pot mai mult.

și pot mai rău și pot mai dur și pot mai greu și aș putea să fiu fericit cu asta și mi se rupe dacă nu sunt!

Hai că mă duc să mă piș! și după aia mă gândesc să bag o labă că e tipa asta, ioi... nu, lasă că îți spun.