din butoi

La vreo două săptămâni după ce m-am întors, iarăși J ), la ziar mi-am dat seama că e prima dată când scriu full-time. Pentru ziar, spun. Că, altfel, acum îmi dau seama că practic, de o lună, scriu dublu-full-time. Așa... despre asta vreau să scriu; tocmai ce-am făcut prima lună de ziarist cu normă-ntreagă. Vorba lui Ionuț: Care ziarist? Care presă? Care ziar? Nu mai există așa ceva J ) Vorba mea: ete pula. Primele interviuri le-am făcut prin clasa a VI-a sau a VII-a cu o mătușică din sat și cu străbunică-mea. Mi-au povestit despre cum era cu boierii, cu războiul, cu frontul, cu fotoghinul, cu rușii, cu nemții, cu ciocolata, podul, mâncarea, măritișul și despre nu mai știu ce. Treaba asta am făcut-o pentru revista școlii, „Vreau să știu”, de care se ocupa proful de engleză și de info de la Generala din Râciu. Era tehnoredactată în Word, o printam în laboratorul de info pe foi A4, pe care le-ndoiam și le capsam, de ne ieșea o revistuță A5 foarte mișto. Într-a 12-a m-am băgat...

săptămâni gri și săptămâni negre. sâmbătă. m-am trezit fix la 8. exact la 8 dimineața. săptămâni negre și săptămâni gri - întrerupte doar de câte un weekend accidental mai de doamne-ajută. cam asta-i tot de când m-am întors să-mi trăiesc visul românesc - o săptămână pe leafă, o săptămână pe datorie - săptămâni a căror alternanță se generează automat. săptămâna gri fată o săptămână neagră care fată o săptămână gri care... și nu știu dacă-i de bine sau de rău și nu sunt nici bine, nici rău, nici foarte-foarte, nici foarte-foarte. nu-s dezamăgit, nu-s încântat. cumva sunt. și cumva sunt acasă și sunt departe. și văd rost și văd lipsă de sens. uneori am impresia că mă plimb în jurul meu ca-n jurul unui costum în care nu știu să intru. alteori am impresia că-ncerc să mă bag în vâltori care se rotesc anapoda și mă azvârl înapoi pe maluri. merg pe drumuri pe care-am mai umblat și nu mă surprinde nimic, nu mă surprind nici măcar lucrurile care mă lasă mască. doar să... și să... și să.....

Ajung ieri acasă, intru pe facebook, văd postarea lui Tismăneanu, share-uită de cineva, o reproduc aici, mi se pare logică, îmi spun iar a făcut Iohannis o prostie , dau like. Vladimir Tismaneanu: Nu stiu ce facea profesorul de fizica Klaus Werner Iohannis la Sibiu pe data de 16 decembrie 1989. Dar stiu ce facea pastorul László Tőkés. Se afla in cladirea parohiala din Timisoara pe care refuza sa o paraseasca, sub asediul poliitiei si al securistilor. S-a fomat atunci un lant uman trans-national si trans-generational, cu sentimentul ca acesti nefericiti cetateni ai Romaniei au de partea lor transcendența. Deci ca un regim ce parea etern si inexpugnabil, poate fi depasit, anulat, negat (Aufhebung). Timisoara a salvat onoarea si demnitatea romanilor. Iar revolutia din Timisoara nu poate fi despartita, daca ne pasa de adevarul istoric, de numele celui caruia Klaus Iohannis, cel ales presedinte in numele unei europenitati regasite, i-a retras ieri ordinul "Steaua Romaniei"....