Ziarist cu normă-ntreagă :) luna unu

La vreo două săptămâni după ce m-am întors, iarăși J), la ziar mi-am dat seama că e prima dată când scriu full-time. Pentru ziar, spun. Că, altfel, acum îmi dau seama că practic, de o lună, scriu dublu-full-time.

Așa... despre asta vreau să scriu; tocmai ce-am făcut prima lună de ziarist cu normă-ntreagă. Vorba lui Ionuț: Care ziarist? Care presă? Care ziar? Nu mai există așa ceva J) Vorba mea: ete pula.

Primele interviuri le-am făcut prin clasa a VI-a sau a VII-a cu o mătușică din sat și cu străbunică-mea. Mi-au povestit despre cum era cu boierii, cu războiul, cu frontul, cu fotoghinul, cu rușii, cu nemții, cu ciocolata, podul, mâncarea, măritișul și despre nu mai știu ce. Treaba asta am făcut-o pentru revista școlii, „Vreau să știu”, de care se ocupa proful de engleză și de info de la Generala din Râciu. Era tehnoredactată în Word, o printam în laboratorul de info pe foi A4, pe care le-ndoiam și le capsam, de ne ieșea o revistuță A5 foarte mișto.

Într-a 12-a m-am băgat, cu Andrei, într-un proiect care, din păcate, a capotat subit. Un ziar făcut de elevi, îi spunea „Versus”. Oricum atunci am intrat și am „lucrat” prima dată într-o încăpere căreia îi spunea redacție. Mai aveam și o sală căreia îi spuneam „Camera de rugăciuni”. Apoi, Mircea Răghită, cel care se ocupa de Versus, a început să scoată alte două ziare, Sportul Mureșean și Opinia Mureșeană, la ăsta din urmă am continuat să mai scriu câte puțin și în anul I de facultă.

Aaa... totuși, în liceu, printr-a 10-a, am publicat un... pamflet – cred, în Cuvântul liber J) era un textuleț „Să iubești românește”, sau așa ceva, unde povesteam io așa cum mult romantism și siropoșenie despre relația de mare intensitate dintre un el și o ea – el-ul fiind un oarecare mascul neaoș țăran, cred; pe când ea era o remarcabilă glajă cu țuică.

Bun, apoi, cam prin toamna lui 2010 am început să-mi caut de lucru – că aveam musai nevoie. Mi-a luat ceva să găsesc. Și-am găsit la Zi de zi, unde erau în pană de tehnoredactori. Aveam habar de Quark, de la Mircea, că prin anu I mă apucasem să strâng texte pentru o revistă de literatură și numai știu ce, la care-i spusesem „Abisarta” J) și, na, mă apusem și să tehnoredactez primul număr.

La Zi de zi am băgat tehno până prin... 2012 toamna. Mă mai întreba lumea dacă nu vreau să trec pe scris, am și scris vreo 2-3 chestii, dar nu voiam nici în ruptul capului. Nu voiam și gata – aveam alte filme pe-atunci și nu puține, chiar dacă monotone J) În 2012, în a doua parte a anului, deja eram plictisit până peste poate de tehno și, na, cumva am trecut pe scris. O vreme am lucrat ½ tehno și ½ scris, apoi ½ editat, ½ scris pentru ziar și mai mult de ½ scris pentru ERA (Eroii rezistenței anticomuniste).

A fost mișto, până prin 2013, în martie, când după... în sfârșit, mi-am dat demisia – cumva, și m-am mutat în Cluj. Era diferită rău treaba și munca mea față de acum. Normal că nu-mi plăcea partea de editare și dacă mai trebuia să bag și corectură era deja grav J) Cel mai blană era că mergeam foarte-foarte mult la teatru, pe-atunci se-ntâmpla și 50 de ani de interculturalitate la Național, a fost și e diție mișto, deși prin deplasare, a Unidrama, mă duceam destul de des prin Cluj – am fost prins și Interferețe 2012 și câteva spectacole în Sibiu. Totuși cel mai mult îmi plăcea munca la ERA, era atât de... nici nu știu cum, a fost o experiență chiar intensă lunile alea, pe subiectul ăla, chiar dacă am dus doar 2 numere. Am vorbit cu oameni care făcuseră închisoare în anii 50-60, care trecuseră prin niște experiențe..., mai ales întâlnirile cu Nagy Geza m-au marcat foarte mult atunci - și poveștile și felul împăcat în care ajunsese să-și trateze o istorie foarte traumatizantă. A trecut pe la Pitești, pe la Gherla... și întoarcerea în societate... nu știu. A fost.

No, bun. După ce m-am întors din Londra, la sfârșitul lui ianuarie 2015, eram așa de... nu aveam chef de nimic, așa că nici n-am stat pe gânduri când m-a întrebat Roxa dacă mă interesează un job de tehnoredactor la o editură de cărți pentru copii, în speță, Kreativ. Și vreo 14 luni am tras de mouse.

Și de o lună și câteva zile lucrez iarăși în presă, unde mă simt ca acasă, deși deocamdată sunt destul de bulversat și de dat peste cap și de întors pe dos, mai ales cu romanul pe care l-am reînceput și pe ăla J) în ianuarie anul ăsta. Și încă mă tot organizez J)

Deja m-am lungit mai mult decât îmi propusesem și sunt la ProEtnica și tre să o tai. Daaa... o să mai scriu și pe aici, măcar o dată la lună J

Ha-ha, am scris în word și-nainte să iau textul m-am dus cu cursorul să văd câte caractere am – apoi, gând: băă, ce contează!?